- 21 noiembrie 2010 -

După ce în august 2008 am parcurs Valea Morarului din Munţii Bucegi (considerată traseu de alpinism 1A), duminică am pornit alături de Adrian Fako şi Cristina Ilie spre cea de-a doua mea vale nemarcată: Seaca dintre Clăi (tot în Munţii Bucegi).

Mă trezesc cu noaptea-n cap la 5 dimineaţa, arunc nişte salam în ghiozdan, înhaţ pioletul (poate e zăpadă pe vale) şi bocancii tehnici, mănînc în grabă nişte lapte şi pornesc motorul de la Logan. O iau întîi pe Cristina şi mergem după Adi. Aşteptăm, aşteptăm, aşteptăm, telefoane (nimic), aşteptăm şi ne ducem pînă în faţa uşii casei lui Adi. Aşteptăm, aşteptăm (Adi încă doarme). Cristina reuşeşte cumva să îl trezească şi uite aşa pornim pe DN 1 spre Buşteni.

La ora 9.00 sîntem la hotel Silva, punem rucsacii în spate şi începem să urcăm pe Poteca Urlătorilor (marcaj triunghi albastru – denumită eronat „Jepii Mari” [link]). După circa 850 m se găseşte, pe dreapta, intrarea pe Valea Seacă dintre Clăi (catalogată drept traseu de alpinism 1B). Îndată ce intrăm pe firul văii întîlnim prima săritoare, de care trecem uşor. La cea de-a doua avem puţin mai mult de furcă şi aplicăm metoda „cu bolovanul în braţe”. La scurt timp, ne loveşte un miros de hoit proaspăt. Descoperim un cadavru de capră neagră, sfîrtecat, cel mai probabil, de nişte lupi. Putem observa şi din poze că prădătorul a „operat” cavitatea toracică şi muşchii animalului.

Mai căţăram nişte pietre şi ajungem la o fereastră pe care urcăm, prin interiorul ei, spre etajul următor. Aici găsim cea mai dificilă săritoare a traseului, dotată cu surplombă. Petrecem aproximativ 45 de minute la această trecere, care ar fi fost mult mai facilă dacă am fi avut cu noi ceva coardă. În cele din urmă, Adi izbuteşte o ascensiune fără rucsac pe marginea văii, ocolind stînca-problemă şi ne dă o mînă de ajutor, la propriu, pentru a putea să urcăm şi noi mai departe. În partea superioară, valea devine mai abruptă, iar stîncile dispar încet sub stratul de sol acoperit cu iarbă pletoasă.

După un urcuş mai susţinut, traseul răzbeşte în Brîna lui Răducu (cotat, de asemenea, traseu de alpinism 1A). Zăbovim pe muchia brînei, unde mîncăm bunătăţile din rucsaci. Soarele ne îmbie atunci cînd norii se mai risipesc şi îmi acordă oportunitatea de a vedea pe viu fenomenul spectrului Brocken. Acest fenomen se poate observa atunci cînd soarele îţi proiectează umbra pe o pelicula de nori, iar lumina se difractă formînd un halo colorat în jurul siluetei tale.

Ne continuăm drumul de-a lungul potecii bine conturate pe Brîna lui Răducu. Traseul pierde încet din altitudine şi străbate pîlcuri de jnepeniş aflate la poalele unor stînci semeţe. La intersecţia cu nişte vîlcele, cărarea devine mai greu de observat şi astfel ne iese în cale cel de-al doilea impas al acestei ture: brîna se îngustează şi devine destul de expusă. Adi este un veritabil Tarzan al jnepenilor şi reuşeşte să coboare de pe bucata abruptă, dar Cristina şi cu mine preferăm traversarea pe brînă, fără să ne uităm prea mult în jos.

Eforturile ne sînt răsplătite cu o imagine frumoasă asupra Crucii Eroilor Neamului (monument ridicat în anii 1920 în apropierea Vîrfului Caraiman). Nu mai trece mult timp şi intersectăm Valea Jepilor (denumită destul de forţat „traseul Jepii Mici”). De aici coborîm pe marcaj cruce albastră pînă la hotel Silva, făcînd slalom printre pantofarii obişnuiţi ai acestui traseu. Aşadar, la 16:40 sîntem din nou lîngă automobil.

Voi menţiona şi timpii pe care i-am realizat în parcurgerea circuitului nostru:

-    Valea Seacă dintre Clăi – 4 ore (de la intrarea pe vale, pînă la Brîna lui Răducu);

-    Brîna lui Răducu – 1 oră şi 40 de minute (de la ieşirea din Seacă, pînă la Valea Jepilor);

-    Valea Jepilor – 1 oră şi 10 minute (de la intersecţia cu Brîul lui Răducu, pînă la hotel Silva).