Munţii Piatra Mare: Timişu de Jos – Cabana Piatra Mare – Timişu de Sus

- 27-28 ianuarie 2007 -

3001. Destinatia: Timisu de Jos. Dupa citeva incercari esuate de a invada locomotiva, ne instalam pe banchetele mult asteptate, undeva prin vagonul 3. Ceasul garii indica 6.16. Rotile de metal scrisnesc, iar batrina olteanca de la Electroputere incepe o noua zi de munca, rasuflind din greu. Pina la pensie mai este...

Intunericul de afara ma indeamna la somn. Calatoria pentru mine a trecut ca un vis. Cind m-am trezit, pe fond albastru scria Valea Larga. Nu trece prea mult si Halta Timisu de Jos isi intinde bratele, ajutindu-ne politicos sa coborim. Ursii sint, in ordinea numerelor de pe tricou, 19: Vladimir, Vladut, Simona, Stefan Pre2, Kinaa, Moonlight, Stefan, Iulia, Cosmin, Alinuta (urcata din Ploiesti), Pancu, Paul (care nu s-a trezit, dar ne-a prins din urma cu un IC si s-a suit in Sinaia), Cristi (coleg Vladut), CrisPis, Marian Manea, Lolek, Anca, Catalina si Costel.

Pornim dupa dunga albastra pe un forestier namolit. Aproape de ruinele lui Bunloc totul se aseamana cu o tundra peste care a cazut o plapuma de ceatza. Din vechiul refugiu nu au mai ramas decit niste vestigii de beton. Mai sus, nou construita, o simpla cabana turistica, unde ocuparea unui pat echivaleaza cu 20 RON. Nu ne oprim, brazdam in sus prin ceatza. Depasim fara probleme o gasca de batrinei prietenosi, probabil unguri. La pestera dintre stinci (Pestera de Gheata) unii aleg varianta catarare + vizitare, altii continua drumul pe poteca prin padure. Incepe calm sa ninga.

Cu rabdare rucsacii sint purtati nevatamati spre cabana, in ciuda ultimei bucati in care am fost acompaniati de un viscol in rafale. Drumul a durat, cu tot cu escale, ~5 ore. La cabana nu eram singuri, dar cei 4-5 trecatori si-au continuat drumul tot in acea dupa-amiaza. Cu ceai, mamaliga, vorba si muzica seara s-a scurs ca nisipul dintr-o clepsidra. Cel mai proaspat ursulet, Anca, a aniversat frumoasa virsta de – mai bine intrebati-o pe ea – ani. Tricoul cu insemnele trubadure a mai intrat in posesia unui membru. Nu stiu cit a mai rasunat chitara lui Vladimir in micuta cabana atit de frumos renovata, pentru ca la putin timp dupa orele 22 eu am urmat calea presarata cu puf. Am fost atit de obosit incit nici nu mi-am dat seama cind m-a furat somnul, cu tot cu bocanci si parazapezi in picioare (multumesc pe aceasta cale celor ce s-au indurat si au avut grija ca un biet om pricajit sa nu doarma incaltat).

Dimineata, viscolul de peste noapte inca mai stranuta din vreme-n vreme cite o rafala. Cabanierul a fost foarte amabil, ne-a aratat niste poze si ultima sa achizitie in domeniul aparatelor digitale, ne-a lasat sa lipim un sticker pe usa cabanei si ne-a recomandat traseul prin vf. Piatra Mare, nu pe cel ocolitor. Tot el ne-a informat cu privire la temperatura de afara: -15 gr.C. Nu uitam sa-i achitam cite 30 RON/om pentru cazare.

Asadar, plecat-am noi viteji, si cu Simona-n frunte. Cei doi V au ramas ceva mai in spate, asa ca ne-am descurcat singuri. Drumul era din ce in ce mai anevoios, zapada trecea de genunchi, dar noi urmaream triunghiul cel albastru. Stiam ca la un moment dat va trebui sa ne mutam pe cruce rosie. Dar nu stiam exact cind. Zapada afinata facea ca inaintarea sa fie foarte anevoioasa, dar nu imposibila. Una bucata Lolek, Moonlight, Stefan, Pancu au inceput sa inoate prin zapada. Vladut, care ne ajunge din urma, pune capat aventurii noastre. Trebuie acum sa facem cale intoarsa. Dar zapada proaspat asezata nu este destul de stabila si nu asteapta decit un brinci pentru a o lua din loc. O mini avalansa se scurge printre 2 brazi si lasa in urma-i numai gheata. O urmeaza apoi, rostogolindu-se de zor, o simbioza rucsac-chitara ce se opreste din cadere doar datorita unui puiet de brad, aflat undeva la vale. Inevitabil, BIT-urile de cauciuc nu au aderenta pe suprafete lucioase, iar subsemnatul aluneca vreo 2-3 m pe un derdelus ce poate deveni interminabil. Din nou, copacii salvatori pun capat unei scurte coboriri fortate. Operatiunea recuperare rucsac poate incepe... si... reuseste. Asa ca, ne intoarcem pina la raspintia ratata si ne continuam drumul marcat prin cruce rosie spre vf. Piatra Mare. Acolo ne asteapta iadul inghetat care in loc de flacari scuipa cioburi de gheata. Am indurat aproape 1 ora vintul cel napraznic pe platou, dupa care ne regrupam la o stina (sau ceva in genul – aveau hazna cu hirtie igienica!!). Sesiunea olimpica a fost deschisa! Artistii cascadori isi pun in valoare calitatile de acrobati, cazaturile sint din ce in ce mai spectaculoase (Anca, Marian, Costi...). Soarele apuca si el sa ne arunce o privire inainte de a pasi pe asfaltul de pe DN1. Sala de asteptare din Timisu de Sus se umple (de bucurie) cind aparem noi si ne vinde, la fiecare, cite un carton vechi pe care este stantat 28 ianuarie 2007. Ne punem pe devorat zacusca de peste si dulceata de afine ale lui Vladut.

In tren reusim sa baricadam jumatate de vagon. Ne intimpina Marius Carpati, reintors de pe creasta Pietrei Craiului (l-au insotit Catalin si Mugur). De data asta zimbetul ii este fad, iar mina-i dreapta bandajata. In ciuda vremii cumplite el nu s-a lasat batut si a parcurs intreaga creasta, insa degetele i-au ramas inclestate pe piolet. Acesta-i pretul pe care il platesc, uneori, cei viteji. Nu si-a pierdut insa pofta de viata, iar odata cu revenirea printre ursi, speranta ii revine in suflet. Citeva cintece cu dedicatie, si pentru Marius si pentru Anca, incheie acest week-end plin de vinturi.