Excursiile din Liceul 'Tudor Vianu', anii 2001-2004 Inapoi la Imagini si cuvinte Despre Cabanierul-Nebun Cabanierul-Nebun Contact Ultimele modificari aduse Cabanierului-Nebun

 

 

Munţii Wetterstein: Garmisch-Partenkirchen – Kreuzeck – Osterfelderkopf – Alpspitze

- 20 august 2010 -

 

 

Nu mă gīndeam niciodată că primul vīrf montan din afara Romāniei pe care mă voi căţăra va fi tocmai īn Germania. Mai accesibili ar fi fost munţii Bulgariei, cei din Muntenegru, sau, de ce nu, Olimpul. Pentru această realizare trebuie să īi mulţumesc dulcei mele prietene, Claudia, pentru că s-a gīndit să vizităm Germania, pentru răbdarea şi pentru dorinţa de a urca īn Alpi fără a folosi mijloace mecanice (telecabine, trenuri), care mai costau şi o groază de bani.

 

Poze - Alpspitze

Vineri, 20 august, am ridicat cortul din campingul Grainau, aflat līngă Garmisch-Partenkirchen. Īn jurul orei 9 eram deja la ghişeul staţiei de telecabină Kreuzeck, dar īn loc de bilete (turul Alpspitzbahn costă 25 €) am procurat o hartă cu 7,9 €. Am analizat un pic traseele, care erau evidenţiate şi pe un panou mare, aflat īn imediata apropiere a casei de bilete şi am deliberat că putem urca lejer pīnă la cea mai īnaltă staţie de telecabină, aflată la altitudinea de 2033 m.
 

Aşadar, la 9.30 ne-am pus picioarele īn mişcare. Drumul este, la īnceput, asfaltat, apoi acoperit cu pietriş. Marcajele de pe copaci, cu care eram obişnuiţi din Romānia, lipsesc, dar, la fiecare bifurcaţie există plăcuţe explicative ce indică direcţia pe care trebuie să o urmezi. Drumul şerpuieşte pe sub cablul telecabinei, care este plină cu turişti, unii mai īn vīrstă, alţii doar mai leneşi.

Panta se īnăspreşte, iar diferenţa mare de altitudine, pe o distanţă liniară relativ scurtă, se face simţită. Traseul īşi continuă urcuşul pe līngă o pīrtie de ski īnverzită şi ne deschide o perspectivă interesantă către staţiunea Garmisch-Partenkirchen, pe care o lăsăm īn urmă. După aproximativ 1 ora şi jumătate, drumul acoperit cu pietriş se transformă īn potecă, iar peste īncă o oră, ajungem la Kreuzeck (1651 m). Faţă de staţia de telecabină, aflată la 761 m, am parcurs o diferenţă de nivel de 890 m.

Ne odihnim puţin şi, folosind harta, dibuim cel mai scurt traseu către Osterfelderkopf. Ruta aleasă de noi este mai puţin aglomerată şi mai interesantă decīt celelalte variante (am īntīlnit şi un cablu ajutător), iar pe la 13.15 zărim muşuroiul de oameni din jurul staţiei de telecabină.

Vremea este deosebit de frumoasă, nori pufoşi īmpodobesc cerul, iar cel mai īnalt vīrf din apropiere, Alpspitze (2628 m), ne priveşte de sus, asemenea unui ciclop uriaş. Din nou, un panou plasat īn interiorul restaurantului din cadrul staţiei de telecabină ne descrie perfect traseele din zonă. Astfel, īmi dau seama că se poate urca pe Alpspitze fără a utiliza echipament de via ferrata. Cu părere de rău pentru că nu poate veni şi Clau cu mine (se simte cam obosită şi nu mai are chef să urce), pornesc de unul singur spre unicul traseu care nu necesită echipament special. Pentru aceasta, trebuie să merg la vale circa 20 de minute.

De la bifurcaţie, peretele abrupt al muntelui pare de netrecut, iar cărarea nu se zăreşte. Cum īncepe grohotisul, apar şi marcajele pe stīnci, sub formă de săgeţi, puncte sau dungi roşii. Imediat se ivesc şi lanţurile. Ele sīnt urmate de cīteva trepte de metal (scurte porţiuni de via ferrata, care nu sīnt foarte dificil de urcat). După ce ajung pe culme, drumul devine mai lin pentru o vreme. Stīncile pe care calc īmi par, totuşi, foarte dure, abrazive. Străbat, apoi, un grohotiş destul de mare pentru a ajunge la o altă bifurcaţie. Aici īntīlnesc mai mulţi turişti, dintre care unul mă lămureşte care este traseul lipsit de via ferrata. Acest drum urmează muchia culmii şi este, pe unele porţiuni, destul de expus. Aceste zone sīnt presărate cu lanţuri ajutatoare. Din sens opus coboară destul de mulţi turişti, semn că acest Alpspitze este un vīrf umblat. Un lucru care mă uimeşte (comparativ cu traseele din Romania) este lipsa masivă a gunoaielor. Nu am vazut nicio sticlă, niciun pet. Foarte rar am călcat peste cīteva chiştoace de tigară ori pe līngă mici ambalaje de bomboane.

Aproape de orele 16.00 păşesc pe vīrf. Bag un sandwich, admir piscurile din jur şi păsările ciudate care nu se sperie de prezenţa oamenilor. Bucuros că am urcat pe un vīrf mai īnalt decīt Moldoveanu (2544 m), fac cale īntoarsă. Nişte nori de ploaie īncep să discute răguşit īntre ei. Scurte tunete se aud undeva deasupra, iar eu grăbesc pasul pentru a nu avea surprize.

Cea mai verticală porţiune a traseului este şi cea mai neplacută de coborīt. Īmi cam tremură picioarele, mai ales atunci cīnd abruptul peretelui pare infint.

Izbăvit de scoborīre, mă regrupez cu Claudia la bifurcaţia de unde īncepusem urcuşul şi urmăm drumul la vale către staţia cea mai de jos a telecabinei. După ce īi povestesc ce traseu am ales pentru a ajunge pe Alpspitze, aflu că şi Clau a ajuns, pe o cale mult mai scurtă, pīnă la grohotişul de sub vīrf, trecīnd prin nişte tuneluri lungi şi īntunecate săpate īn munte. Din neatenţie, cīnd mai aveam aproximativ o oră de mers, alunec pe pietrişul de pe planul īnclinat şi trag o căzătură destul de dureroasă pe care o mai resimt şi astăzi, după 9 zile de la eveniment.
 

Muntii Wetterstein - Alpspitze (2628 m)